Invidii, ura oarba, dusmanie

Prin toate treci in viata, vrei nu vrei

Poate-am gustat si eu un pic din ele

Si poate nici acum nu-s vindecata ...

Prin trecerea aceasta, ce pare ne-nsemnata

Oscilam in permanenta intre doua limite,

Incercand sa ne gasim echilibrul,

Sa continuam firesc presupusa noastra soarta ...

Ne lovim de nenumarati bolovani

Si multe piedici ne stau in cale ...

Suntem prea mici pentru lumea asta mare ?

O viata intreaga ne supunem unor principii

Aparent nevinovate, in care credem cu tarie,

Dar din pacate totul se poate spulbera intr-o clipa

Din neatentie sau poate din rea intentie,

Ne mintim ca totul e plin de neprevazut

Ca sa nu ne recunoastem invinsi.

Din contra, toate au un rost in viata

O mana nevazuta ne ghideaza pasii,

Nicio conjunctura nu apare neprogramata,

Exista o randuiala nescrisa,

Care se succede in existenta noastra,

Ca un lant, in care fiecare za isi are locul ei

Pentru a-l intregi.

Deseori dezorientati

Ne amagim cu visuri care nu ne apartin.

Tanjim in reveria noastra

La soarta altor semeni,

Pe care ii credem impliniti

Si multumiti de viata lor

Neglijandu-ne sufletele,

Indepartandu-ne prietenii,

Traind urat zilele ce ne-au fost date,

Furiosi si inraiti,

Cautand exasperant drumuri

Spre o falsa fericire,

Cand de fapt fericirea

Este in atatea lucruri marunte,

In atatea gesturi simple si sincere,

Pe care refuzam sa le vedem,

Sa le acceptam, sa le primim.

Cine suntem noi pentru a judeca stramb pe altii 

Banuindu-i de nefericirea noastra?